• 20/01/2021
  • admin
  • 0

Ecografie transfontanelară

Primele zile din viața nou-născutului, primele luni din viața sugarului necesită o atenție sporită din partea părinților, a medicilor care îi urmăresc evoluția privind dezvoltarea fizică și neuropsihică, cu atât mai mult pentru aceia care au întâmpinat dificultăți la naștere sau au avut parte de o naștere prematură.

Ecografia transfontanelară sau prescurtat ETF este o metodă imagistică precisă, utilă și neinvazivă, utilizată în diagnosticarea diverselor afecțiuni intracraniene la nou-născuți și sugari. Se efectuează înainte de șase luni de viață, aceasta fiind perioada în care fontanela este suficient dezvoltată pentru a permite o vizualizare bună a creierului. Ecografia transfontanelară este folosită pentru a evalua aspectul creierului şi circulaţia cerebrală. Deoarece ultrasunetele nu trec cu uşurinţă prin craniu, această investigaţie imagistică este efectuată în special la nou-născuţii şi copiii mici la care fontanela încă nu s-a închis, ceea ce permite o „fereastră ecografică” pentru vizualizarea creierului. Tehnica utilizează drept fereastră ecografică fontanela anterioară și în unele situații fontanela posterioară, regiunea mastoidiană, transtemporală.

Tehnica nu necesită pregătire prealabilă și sedare, motive pentru care este ușor de acceptat de părinți și copii. Examenul în sine, ca procedură, nu durează mai mult de 20 de minute. Ca și indicatii a ETF se notează câteva dintre acestea:

  • Prematuritatea
  • Diagnosticul și monitorizarea evoluției în caz de hemoragii intracraniene și hidrocefalii
  • Nou-născut la termen cu injurii hipoxice și traumatisme la naștere
  • Malformații de sistem nervos central
  • Macrocraniana
  • Infecții congenitale
  • Crize de apnee cu cianoză
  • Malformație cardiacă congenitală cianogenă/ insuficiență cardiacă
  • Mame cu tratament cu anticoagulante/trombofilii
  • Anorexie/distrofie