• 24/03/2021
  • admin
  • 0

Sindromul dureros abdominal

Durerea abdominala este o acuza frecvent intalnita in randul copiilor, in special a celor cu varsta cuprinsa intre 4-10 ani. Informații importante pot fi, adesea, obținute chiar înainte de a vorbi cu pacientul sau de a examina copilul. De obicei, sugarii și copiii mici se tem de străini. Copiii mari pot asocia un mediu spitalicesc sau „un om în halat alb“ cu imunizările și durerea. De aceea un rol foarte important în evaluarea copilului cu dureri abdominale îl are anamneza (interogatoriul părinților sau copiilor care colaborează). Durerea abdominala poate sa fie acuta (apare brusc, de cateva zile), cronica (de cel putin 2 luni) sau recurenta (mai mult de 3 episoade in ultimele 3 luni, limiteaza activitatea, nu s-a descoperit cauza). Poate sa reprezinte singura acuza sau sa se insoteasca si de alte manifestari (febra, scaune diareice, varsaturi, cefalee etc).

Pentru simptomatologia recurenta sau cronica, este important ca parintii sa poata oferi informatii despre durata, severitatea, zona afectata (apreciere incerta, deoarece majoritatea copiilor vor arata zona periombilicala), daca are legatura cu ingestia de anumite alimente sau daca apare in contextul unui stres emotional, daca exista si alte simptome de insotire etc. Cauzele durerilor abdominale la copil pot fi impartite in:

  • cauze gastrointestinale – intoleranta alimentara, dismicrobism intestinal, gastroenterite infectioase, constipatia, parazitoza intestinala, limfadenita mezenterica (inflamatia ganglionilor intraabdominali), apendicita acuta, invaginatia intestinala, volvulus, hepatita, pancreatita, ingestia de corpi straini (! magneti mici sau baterii – pot duce la perforatie intestinala), etc.
  • cauze extraabominale – faringita streptococica, pneumonie/pleurezie, infectia de tract urinar, torsiunea de ovar/testicul, cetoacidoza diabetica, intoxicatia cu plumb etc.
  • cauze psihosomatice – somatizari pe fondul unei tulburari emotionale.

Pentru stabilirea unui diagnostic corect se corelează următoarele:

  1. Anamneza durerilor abdominale – frecventa, durata, circumstante de aparitie, recurenta, legatura cu momentul alimentatiei, analiza calitatii si cantitatii alimentelor, evenimente aparute in viata copilului care pot determina tulburari emotionale. Se insista pe abordarea si informarea unei alimentatii sanatoase care sa cuprinda toate principiile alimentare.
  2. Consultul clinic – palparea abdomenului superficiala si profunda, la nivelul tuturor regiunilor si cadranelor pentru a descoperi sediul durerii, atat spontane cat si la palpare si prezenta semnelor de iritatie peritoneala.Se completeaza cu consultul general pe aparate si sisteme pentru existenta unor posibile simptome sau modificari asociate.
  3. Investigatii paraclinice – ecografia abdominala. Ne ofera informatii pretioase asupra unei posibile cauze a durerilor abdominale.
  4. Analizele de laborator – vin in completarea diagnosticului. Se recomanda dupa caz
  5. Radiografia abdominala pe gol – dupa caz.

In urma acestor investigatii si a anamnezei se stabileste diagnosticul, cauza durerilor abdominale si se recomanda tratamentul corespunzator.

De amintit ca exista situatii cand se recomanda prezentarea de urgenta la spital:

  • durere severa/care trezeste copilul din somn
  • febra inalta
  • imposibilitatea hidratarii orale (varsaturi/incoercibile, diaree severa, refuzul alimentatiei)
  • aparitia varsaturilor bilioase/cu sange, scaune/urina cu sange; disurie/urini hipercrome, fetide
  • stare generala proasta, somnolenta, agitatie extrema (!invaginatia intestinala se poate manifesta prin episoade de plans inconsolabil, agitatie marcata, urmate de perioade de letargie)
  • durere exacerbata de tuse, miscari ale corpului/patului, refuzul mersului/ortostatismului
  • scadere in greutate
  • prezenta respiratiei dificile
  • aparitia eruptiilor cutanate, a icterului etc.